Treisutepatruzecisitrei

Standard

Descarca/Citeste aici cartea „Treisutepatruzecișitrei”

Prezentarea cartii
Intriga? Probabil că ruralul (lumea românească, satul, folclorul, imaginația) versus urbanul (lumea americănească; cibernetica, imigrarea; înstrăinarea, goana după bunuri și confort care atunci când nu lipsesc – te lipsesc!).
Personajele: 1) Toadre Andronache, personaj aproape principal. 2) Profesorul de limba română Ioan-Gheorghe, povestitor. 3) Cleopa Tudorel, poreclit și Buci, bucureștean și mason. 4) Felix Tătaru, președintele unei agenții de advertising din București care face „minuni”. 5) Gavrilescu, primul român de la Microsoft la propriu și la figurat. 6) Ungurul Laszlo. 7) Brânzoaia cea bătrână cu fata ei Mitra și cu fata Mitrei, Camelia. 8) Ciberneticianul de la oraș care dispare la Duda anticipând (sugerând) și disparția (integrarea) lui Toadre. 9) Ioana și Oana, duale, arhetipale, pe care Toadre le sexualizeză în quest-ul lui. 10) Copchilul Chirpidin, zis și Adrian, un fel de duh al lumei rurale. 11) Mariana, unguroaia de la București care-i dă primarului în cărți de tarot. 12) Garamore, vice-consul al Statelor Unite la București.

1) Plan narativ arhetipal. Povestea și folclorul – folclorul tot o poveste este. Dar folclorul mai are și sens de căutare – un parcurs care a fost parcurs deja în minte, cu mintea. Profesorul (nu întâmplător de limba română) Ioan-Gheorghe, cu rolul de povestitor, interpretează dar și făurește concepte folclorice (Folk-lore!). Privind într-o zare toți oamenii (românii) apar ca fiind evrei. Toadre ajunge să se întrebe dacă nu cumva și el este, nefiind totuși, etnicitatea poate fi atitudine și concept (mutație). Află încă din copilărie că vatra satului lui a fost clădită de un grup de oameni care au plecat din locul lor (satul Manievici din Ucraina – trimițând la Mani și la maniheism) fiindcă i)nu se mai nășteau copii și ii)numărul locuitorilor nu trebuia să scadă sub treisutepatruzecișitrei. În timp și în adâncimea narațiunii, Toadre este al treisutepatruzecișitreilea român care a lucrat pentru Microsoft, iar dispariția (integrarea) lui la Duda are o semnificație inversă, de aceea vice-consulul Garamore vine să-l caute. Iar Hitleriștii, nici ei nu știau de ce-i deporta pe locuitorii din satul din Ucraina, tocmai ca numărul lor să scadă sub treisutepatruzecișitrei (număr par între două impare; întregului căruia i se mai poate aduga, depinde ce, până la a deveni și ele numere pare etc.).

2) Plan narativ cvasi-realistic, ori jurnalistic. Pe foarte scurt. Safra Ada Catz, evreică de origine, ce trăiește în State, președinte la Oracle (în plan strict economic, nu este un competitor pentru Microsoft, deci sugestiv în economia cărții). Mama ei (născută într-un sat din Ucraina) este o supraviețuitoare a Holocaustului, tatăl ei este născut la Huși (lângă Duda), luptător important în Razboiul arabo-israelian din 1973. Sprijinul ei pentru președintele Băsescu a fost apreciabil. Unguroaica Mariana a existat cu adevărat, Băsescu o vizita, iar sintagma „iarna nu-i ca vara” este trimisă acolo de unde și de la cine a venit. Agenția de advertising cu președintele ei este un construct cât se poate de real, dacă se mai poate, pentru că realul se confundă cu irealul, și invers. Și că, dacă cineva ar căuta, unele date, fapte și personaje sunt cât se poate de adevărate.

3) Împingere în sus (cum îi place domnului Gabriel Liiceanu) : E o scriere „secvențială”. (Lumea nu mai are timp și nici timpul nu mai e ca lumea!) De aceea fiecare capitol, cu subtitlul respectiv (uneori neinspirat), poate fi citit independent (Avem în ea / sunt în ea și „femei” – faze de dragoste la extremul înțelegerii – peiorând modernitatea cu goana după senzațiile niciodată îndeajunse. Femeia arhetip și Femeia din biserică, de exemplu.) O carte pe care o ții pe noptieră, citești un capitol pe jumătate, o lași, revii la ea peste câteva zile și la alt capitol fără să simți că nu ai / că nu există continuitate. O carte pe care, dacă o întrezărești, o mai citești o dată, și încă o dată, pentru că sunt multe de descoperit (Matei Călinescu) cu impresia că tu o faci și în care te descoperi încetișor. O carte care nu e scrisă „drept”, adică nu e perfectă în sens clasic; parcă aștepți să descoperi ceva greșit, imediat, în paginile următoare, cu senzația că cititorul e mai deștept decât scriitorul.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s