Șprițuiesc, deci exist!

Standard

Se poate spune că au crescut împreună; în orice caz, au stat în aceeași bancă. Au terminat fiecare școlile și s-au angajat la centrala nucleară de la Cernavodă, amândoi. Nedespărțiți din clasa I-a, firesc, se căsătoresc până la urmă. Nici unul, nici altul n-au ținut pe altcineva de mână – asta niciodată! Pe el îl cheamă Gigi, exact, chiar așa stă scris în buletin – un diminutiv de la Gheorghe, sfântul creștin care a biruit balaurul. Printr-un concurs de împrejurări, care nu importă aici, ea primește viză de America. Pleacă. Planul : de-a nu sta acolo mai mult de-o lună de zile, plecată, asta, maxim. El, rămas acasă, se face tare și puternic ca să reziste fără ea un car de zile. Vorbeau la telefon în fiecare dimineață. Încet, încet se întrezărește șansa de a scăpa din România, să se stabilească acolo. Ea nu vroia cu nici un chip. Au avut discuții lungi. Și apoi, în drum spre casă ea îl mai sună și de la aeroport, nu mai putea de dorul lui, era prima dată, dintr-a I-a când stau să nu se vadă o lună întreagă. Dar, el, o convinge să se întoarcă, să nu se urce în avion și ea e gata să cedeze. O liniștește, o convinge spunându-i că luna viitoare o să fie în America, împreună, acolo și el. Trebuie să fie tari, să reziste, să facă sacrificii; trebuie să facă copii, să-i crească într-o țară civilizată, să le acorde alte șanse, nu cum a fost cu ei. Că doar se cunosc de-o viață, nimeni și nimic nu s-ar putea interpune între ei. Nu trece nici o lună că Gigi se duce la ambasadă ca să aplice pentru viză. N-o primește! Ceea ce nu știa el este că americanii din consulatul Americii la București, când i-au dat soției viză, i-au dat tocmai pentru că el rămânea gaj în țară, ca o garanție că se va întoarce și, cum n-a făcut-o, natural că el n-o să primească viza niciodată. Niciodată?!

Au pătimit amândoi enorm. Tot ceea ce câștiga femeia se ducea pe telefoane, încurajându-se cum se putea. Și-i mai trimitea și lui ca să trăiască, pentru că lăsase serviciul, incapabil să se mai ocupe de ceva fără ea. A muncit o vreme ca fată în casă, bună la toate, la o familie bogătană. Până într-o noapte când s-a trezit cu femeia în patul ei cu niște propuneri cam indecente – ceva aproape normal there. A plecat de-acolo. A stat o perioadă la o biserică, adăpostită. Apoi, pare-se că a găsit ceva decent și stabil de muncă, la un cămin de bătrâni. Doi ani a ținut calvarul. După doi ani a reușit Gigi cu viza, prin niște compromisuri pe care nu le mai amintesc aici. După doi ani și atâtea suferințe nici bucuria reușitei nu mai e ce-ar trebui să fie. Cu câteva zile înainte de a se sui în avion ea îl anunță că ei n-or să mai poată ca să mai fie împreună pentru că ea s-a îndrăgostit de altcineva și că l-a înșelat. O zi întreagă au plâns și au vorbit. Când el închidea telefonul, când ea, nesuportând, dar, după cinci minute se sunau din nou. Nu a putut ca să-l – n-a putut ca să-l mintă : cineva care i-a întins o mână de ajutor când îi era enorm de greu; a fost bun cu ea și înțelegător, un bărbat de care s-a simțit atrasă până la urmă. Într-un sfârșit a plecat și Gigi în America, dar nu la ea! Nici măcar nu s-au văzut, nici o singură dată. N-au avut putere.

Personajele sunt cât se poate de reale, neverosimil de adevărate, pe cuvânt. Și acesta a fost primul exemplu, urmează al doilea, antinomic : Pe el îl cheamă Bogdan. Băiat de bani gata, dintr-o comună de pe lângă Râmnicu Vălcea, tatăl lui a fost primar multă vreme, acolo. Crescut cu de toate, în îndestulare, spiritul lui a rămas cam infantil. A jucat fotbal-tenis (ce sport o mai fi și ăsta!) și n-a pus niciodată o țigară în gură, iar de îmbătat s-a îmbătat prima dată când a sărutat-o o dată pe Dana care băuse. Înscris la Politehnică în București o cunoaște pe ea, pe Dana – bucureșteancă cu firea și cu spiritul. O dragoste ca-n povești, incontrolabilă. Ca și în primul caz, pleacă și ea în America, cu viză. La fel, cunoaște pe cineva acolo, un român vechi, de care se îndrăgostește mai mult sau mai puțin, întemeiază familie, face un copil. Bogdan nu-și revine, ajunge o umbră. Abandonează facultatea, se îmbolnăvește de plămâni, face și un accident cu mașina pe autostrada Pitești-București din care scapă nevătămat, în mod incredibil, că, mașina, nouă, luată de taică-său ca și consolare, se face zob, nu s-a mai putut face nimic din ea. Căsătoria Danei în America nu merge. În paranteză fie spus, majoritatea românilor care ajung în America la o anumită vârstă și neînsurați devin obsedați de sexul experimental și de bani. Dana, își ia fata și se întoarce în țară. Bogdan, nu numai că o iartă dar se mai simte și vinovat, că, cică, din cauza lui a plecat în America, că n-a fost el capabil. Am rămas tablou când mi-a zis, după ce s-au împăcat și locuiau împreună, că o face fericită, că face dragoste cu ea în fiecare seară, chiar așa mi-a spus! V-am spus că e cam infantil… Îl cred! Cum am zis, nu numai că o iartă dar nici nu acceptă să i se spună că fetița nu e a lui : refuză orice ajutor de la tatăl ei biologic din America cu toate că, lipsiți de ajutorul părinților, care n-au acceptat revenirea ei, la început, au dus-o tare, tare greu. Au stat cu chirie, nevoiți să facă fel și fel de compromisuri pentru a avea resurse. Cu toate astea el termină facultatea, Politehnica și în ziua de azi, inginer, conduce nu știu ce departament la Căile Ferate. Și are patru copii, și zice că mai face! Dar și Gigi din Arizona a avut noroc până la urmă : s-a căsătorit de curând cu o româncă frumoasă și ”de casă”, cum zice el, iar acum câteva zile mi-a zis că așteaptă un copil.

Cei doi îmi sunt foarte buni prieteni. Că prietenii nu sânt neapărat cei cu care te întâlnești în fiecare zi, cu care stai la șprițuri. Pe Gigi nu l-am mai vazut de 5 ani, iar pe Bogdan de 10 ani. Cu Gigi mă întâlnesc pe messenger (e unul dintre cei pe care nu-l pot refuza când îmi dă ”Buzz!”), iar cu Bogdan vorbesc la telefon, câteodată, promițând, mereu, că mă duc să-l văd, neapărat, săptâmăna viitoare – și tot așa! Că-mi dau seama că, de fapt, cei doi, care nu știu nimic unul despre altul, ar trebui să fie foarte buni prieteni, în antinomia lor. Devenind poetic și ludic o să închei exclamând : ”Șprițuiesc, deci exist!”

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s