Cum se redactează o lucrare

Folosiţi numai sistemele de operare DOS, Windows 95, Windows 98, Windows XP, Windows NT sau Macintosh (Sistem 6 sau Sistem 7). Fişierele realizate pe alte platforme sînt foarte dificil de preluat.

1. Toate fişierele trebuie să poată fi citite şi să nu conţină viruşi.
2. Fişierele trebuie să conţină varianta finală a lucrării.
3. Trimiteţi doar fişierele cărţii. Ştergeţi orice alte materiale.
4. Păstraţi întotdeauna o copie. Este bine să salvaţi fiecare capitol în fişiere separate.

Cum pregătim textul
1. Pentru culegerea materialului utilizaţi de preferinţă editorul de texte Microsoft Word, versiunea MSWord 97 sau MSWord 2000. Toate precizările tehnice care urmează se vor referi (şi vor fi exemplificate) la versiunea MSWord 97.
2. Manuscrisul trebuie să cuprindă tabla de materii extinsă, care să precizeze structura lucrării. Evidenţiaţi clar titlurile, subtitlurile, notele, dacă există, şi poziţia acestora în text.
3. Culegeţi textul în mod obligatoriu cu diacritice. Utilizaţi un format A4, folosind, de preferinţă, fontul TIMES NEW ROMAN sau TIMES NEW ROMAN CE de dimensiune 11, cu rîndurile spaţiate la 1,5 linii. Aceste fonturi au semne diacritice. La culegere utilizaţi tastatura „Romanian” sau cea implicită, „English”. Pentru a identifica tastele pe care sînt dispuse literele diacritice, folosiţi utilitarul „Character Map”, inclus în sistemul de operare Windows, indiferent de versiune.
4. Folosiţi aceiaşi parametri pentru text şi paragraf (font, dimensiune, spaţiere) în tot textul. Nu lăsaţi rînduri albe între paragrafe decît dacă doriţi în mod expres evidenţierea unei anumite secţiuni.
5. Evitaţi folosirea opţiunii „Insert Symbol” pe care v-o pune la dispoziţie MSWord pentru a introduce caractere cu diacritice sau caractere speciale (*#@). Pentru caracterele speciale folosiţi, de preferinţă, fontul SYMBOL (care se regăseşte, de asemenea, în toate versiunile Windows; dispunerea semnelor pe tastatură o aflaţi folosind „Character Map”) şi anunţaţi cu privire la utilizarea unor asemenea caractere. Dacă aţi folosit un alt font specificaţi acest lucru.
6. În momentul culegerii, dezactivaţi toate opţiunile prezente în TOOLS AUTOCORECT.
7. Dacă sînt necesare ecuaţii, fracţii, sume, integrale sau alte formule matematice complexe folosiţi editorul de ecuaţii al MSWord. Nu desenaţi formulele!
8. Cînd culegeţi textul, nu apăsaţi tasta ENTER la sfîrşitul rîndului. Ea se foloseşte numai pentru a marca un paragraf nou. Nu folosiţi ENTER sau SHIFT+ENTER pentru a trece la un rînd nou în cadrul aceluiaşi paragraf.
9. Pentru alinierea mai în interior a primului rînd din paragraf, nu folosiţi tasta TAB. Lăsaţi această sarcină în grija noastră sau, dacă doriţi neapărat să o faceţi dvs., folosiţi opţiunea FIRST LINE din meniul FORMAT PARAGRAF.
10. Dacă lucrarea are note (de subsol sau de final), acestea vor fi introduse numai cu INSERT FOOTNOTE AUTO NUMBER. Folosiţi întotdeauna opţiunea AUTO NUMBER deoarece este singura care permite numerotarea automată şi transferul corect al acesteia în programele specializate de paginare, generînd în text numărul notei la SUPERSCRIPT.
11. Nu numerotaţi notele manual, folosind opţiunea RISED din meniul FORMAT FONT. La preluarea textului, numărul notei nu va mai fi evidenţiat în nici un fel.
12. Dacă lucrarea are în componenţă tabele, acestea trebuie create folosind exclusiv opţiunea TABLE INSERT TABLE. Dacă vă este dificil să folosiţi INSERT TABLE atunci notaţi doar în text locul tabelului şi desenaţi tabelul pe hîrtie. El va fi creat pe baza schiţei dvs.
13. Este complet interzis să spaţiaţi coloanele folosind tasta TAB (sau SPACE) sau să desenaţi liniile verticale şi orizontale utilizînd opţiunea DRAWING. Produsul muncii dvs. va fi complet inutilizabil.

Norme de redactare

Titlul, primele pagini
Pagina de titlu trebuie să cuprindă numele dvs., ca autor sau coordonator, şi titlul complet (inclusiv subtitlul) lucrării, exact aşa cum doriţi să apară în cartea tipărită. Dacă există o prefaţă/postfaţă/cuvînt înainte, scris(ă) de o altă persoană, precizaţi numele acesteia. În cazul traducerilor trebuie specificat numele traducătorului/traducătorilor. După caz, în pagina de titlu trebuie menţionat numele îngrijitorului de ediţie sau al persoanei care a întocmit notele (dacă este cazul). De asemenea, trebuie menţionat dacă este vorba de o ediţie nouă (a cîta) sau dacă este o ediţie revăzută.

Motto-uri; dedicaţii; mulţumiri. Toate acestea trebuie să figureze de la început în manuscrisul dvs.

Cuprinsul
Trebuie să reflecte întocmai conţinutul lucrării, cu evidenţierea clară a nivelurilor de titlu (părţi, capitole, subcapitole etc.). Pentru lucrările ştiinţifice se va alcătui un cuprins extins (tablă de materii).

Lista abrevierilor
Se poziţionează înaintea textului propriu-zis şi se ordonează alfabetic, conform uzanţelor
Exemplu (1)
ac. = acuzativ
adj. = adjectiv
adv. = adverb
aux. = auxiliar
conj. = conjunctiv
conjcţ. = conjuncţie
ind. = indicativ
m. = masculin
pl. = plural
sg. = singular
vb. = verb
voc. = vocativ
Exemplu (2)
Ac. Rom. = Academia Română
ALR = Atlasul lingvistic român, 1938 şi urm.
CL = Cercetări de lingvistică, 1956 şi urm.
SCIV = Studii şi cercetări de istorie veche, 1950 şi urm.

Materialele auxiliare
Indicarea în cuprins şi poziţionarea lor, precizarea autorului lor cînd este cazul trebuie să semnaleze cititorului faptul că nu fac corp comun cu lucrarea, fiind tratate ca atare. Iată ordinea firească: cuvînt înainte/prefaţă/studiu introductiv/notă asupra ediţiei/TEXTUL PROPRIU-ZIS al cărţii/note/glosar/ bibliografie/index (addenda, anexe).Prefeţele, notele, anexele bibliografice se vor verifica şi unifica din toate punctele de vedere în conformitate cu normele din prezentul material.

Glosarul
Conţine lista termenilor tehnici, noţiuni ori concepte-cheie care apar pe parcursul lucrării, dar cu care cititorul nu este numaidecît familiarizat.
Bibliografia/Referinţele bibliografice
Bibliografia unei lucrări este, de cele mai multe ori, oglinda conţinutului. Lipsa unor titluri de referinţă sau de actualitate într-o lucrare circumscrisă unui anumit domeniu „trădează” inconsistenţa informaţiei oferite cititorilor. Atenţie! Şi mai gravă este „nemărturisirea” surselor. Titlurile de întreguri bibliografice (titluri de cărţi, titluri de poeme, piese de teatru, nuvele etc.) se dau în limba originală şi se culeg în italice (cursive). La fel, periodicele (reviste, ziare, almanahuri, buletine, colecţii de legi).

Exemple:
Vladimir Jankélévitch, Tratat despre moarte, Editura Amarcord, Timişoara, 2000; Alex. Leo Şerban, „Idiotul satului”, în Dilema, anul X, nr. 492, 16-22 august 2002. Articolele dintr-un periodic, capitolele dintr-o carte, poeziile, nuvelele dintr-un volum citat se dau între ghilimele („”).

Exemplu:
Maria Bucur, „Mişcarea eugenistă şi rolurile de gen”, în Maria Bucur, Mihaela Miroiu (editoare), Patriarhat şiemancipare în istoria gîndirii politice româneşti, Editura Polirom, Iaşi, 2002.

În cadrul aceleiaşi trimiteri bibliografice se vor folosi virgule, nu puncte. În cazul referinţelor la lucrări cu mai mult de doi autori se poate folosi, după primul nume, prescurtarea „et al.”, „ş.a.” („şi alţii”). În bibliografii se vor consemna obligatoriu toate numele.

„Apud”
Exemplu:

Jürgen Hahabermas, Patriotismul constituţional, apud Dominique Schnapper, Ce este cetăţenia?, Editura Polirom, Iaşi, 2001.

Atenţie! nu confundaţi citarea prin „apud” cu aceea prin „in” (în)! „In” sau „în” se foloseşte pentru a indica întregul din care face parte capitolul, articolul, studiul etc. citat. Reţineţi că, exceptînd cazurile cînd accesul la un anumit text nu este posibil decît prin „intermediar” (lipsa traducerii româneşti, necunoaşterea limbii originalului), citarea prin „apud” marchează lipsa de rigoare ştiinţifică, mai mult chiar, lacune de informare.

Referinţele din text se dau între paranteze după următorul exemplu:
„Interesul general este compus din interese particulare” (Schnapper, 2001, p. 56). Trimiterile din text (autorul, anul lucrării, pagina) trebuie să se regăsească complete în referinţele bibliografice, unde se precizează autorul, titlul lucrării, editura, locul şi anul apariţiei. Dacă în bibliografie există mai mulţi autori cu acelaşi nume, în text se adaugă obligatoriu iniţiala prenumelui. Dacă un autor este citat cu mai multe lucrări apărute în acelaşi an, distincţia se face astfel: 1999a, 1999b etc.

Exemplu (în text):
Multe fraze trec în paradox: „culmea rafinametului e să vinzi milione de exemplare şi să nu fii citit” (Nothomb, 2002a, p. 59). Mai tîrziu va prefera fraza caricatură: „Pentru o clipă, am crezut că Omochi avea să scoată o sabie ascunsă între două falduri de carne şi să-i taie capul” (Nothomb, 2002b, p. 119).

Exemplu (în bibliografie):
Amélie Nothomb (2002a), Igiena asasinului, Editura Polirom, Iaşi
Amélie Nothomb (2002b), Uimire şi cutremur, Editura Polirom, Iaşi. Dacă urmează să daţi referinţele bibliografice în note, atunci trebuie să precizaţi (în această ordine): indicele de notă, autorul (nume şi prenume), titlul, editura, oraşul, anul, pagina sau paginile:
Franco Cardini, Europa şi islamul, Editura Polirom, Iaşi, 2002, p. 56 sau 7. Cardini, 2002, p. 56. Aveţi obligaţia de a preciza ediţiile româneşti ale traducerilor citate în bibliografie/referinţele bibliografice. Pentru textele consacrate în traducere românească, se vor utiliza ediţiile respective. Este absurdă citarea lui Platon, de exemplu, printr-o traducere din engleză sau franceză.

Notele
Trimiterile se vor face prin cifre sau asteriscuri plasate ca exponent (superscript), în dreapta cuvîntului (pasajului) vizat. În notele de subsol sau în cele finale cifrele se vor relua (fără superscript), ca început de paragraf, urmate de punct. După asterisc nu se pune punct. Obligatoriu este ca sistemul trimiterilor, o dată stabilit, să fie aplicat consecvent în întreaga lucrare.

Verificaţi:
– existenţa tuturor indicilor;
– corespondenţa dintre indice şi corpul notei dacă acesta din urmă se află, în cazul notelor de pagină, pe pagina unde apare indicele;
– corespondenţa dintre indice şi conţinutul notei;
– corectitudinea trimiterilor la alte pasaje din carte;
– existenţa şi corectitudinea precizărilor:
(n.a.) = nota autorului;
(n.t.) = nota traducătorului.
Explicaţia unui termen, concept etc. se dă la prima ocurenţă a termenului, conceptului respectiv, fără a fi reluată.

Punctuaţia, în raport cu indicii şi notele:
– indicele se plasează la umărul cuvîntului, înaintea semnului de punctuaţie; exemple schematice:
text 1.
text „citat”1.
text: „Citat”1.
text: „citat[!] [?] […]”1.

Exemple:
Revoluţiile sînt simbolul intrării într-o lume nouă.
Revoluţia franceză a marcat „momentul cînd s-a născut modernitatea politică”.
Mounier nu ezită să afirme: „Cînd modul de guvernare nu derivă din voinţa clar exprimată a Poporului nu există Constituţie”.
El declara: „Nu l-am întîlnit niciodată!”.
Excepţie fac citatele de sine stătătoare:
„Citat——————-[.] [!] [?] […]”

Exemplu:
„Cu toate acestea, la originea conceptului de cetăţenie se află moştenirea greacă.”

Referinţe în cadrul notelor:
– toate detaliile bibliografice se vor preciza la prima citare în cadrul aceluiaşi capitol;
– prescurtările obişnuite (op. cit.; art. cit.; idem, ibidem) nu se vor folosi decît în cadrul aceluiaşi capitol, altfel reidentificarea sursei riscă să devină dificilă;
– dacă se citează din mai multe opere ale aceluiaşi autor, trimiterea la titlu se poate face sub o formă abreviată, urmată de indicarea paginii/paginilor.

Exemplu:
Paul Cornea, Originile …, ed. cit., pp. 27-28.
– Idem se foloseşte, de regulă, pentru a indica faptul că este vorba despre acelaşi autor şi aceeaşi operă; ibidem („în acelaşi loc”) se foloseşte cînd trimiterea se face la aceeaşi lucrare;
– prescurtările termenilor din altă limbă se dau în italic.

Cele mai frecvente prescurtări în note sînt:
cf. = confer, compară;
v. = vezi;
p. = pagina;
pp. = paginile;
t. = tomul;
şi urm. = şi următorul/următorii/următoarele (sg.);
vol. = volumul;
ed. = ediţia;
ed. cit. = ediţia citată (neitalic!);
loc. cit. = locul citat;
op. cit. = opera citată (italic!);
art. cit. = articolul citat;
ms. = manuscrisul;
mss. = manuscrisele;
passim = în mai multe locuri;
ş.a. = şi alţii; şi altele;
et al. = şi alţii; şi altele;
s.v. = sub voce (pentru trimiteri la articole de dicţionare, glosare etc., unde nu sînt folosite indicaţiile de pagini.

– precizările: „n.a.”, „n.t.”, „n.r.” se plasează la sfîrşitul notei, în paranteze, urmate de punct.

Exemplu:
Poate că în Europa ar fi posibilă, de fapt, rezolvarea celor mai acute şi mai periculoase conflicte, dacă fiecare ar avea aceeaşi voinţă de pace şi înţelegere (n.a.).

Indexul
Indexul este atît semnul seriozităţii unei lucrări, cît şi al respectului faţă de cititor, care, în absenţa acestui instrument de căutare, dar în faţa unei lucrări care cuprinde multe informaţii, se va simţi dezorientat. Ajutaţi-l să identifice zonele de interes. Nu de puţine ori, cititorii renunţă la lectura unei cărţi pentru că, neavînd un index la dispoziţie, nu au timp să parcurgă întreaga lucrare.

Indexul poate fi de nume proprii şi/sau tematic. Atenţie la ordonarea alfabetică a tuturor intrărilor şi subintrărilor. Un index „stufos” nu ajută pe nimeni, dimpotrivă. Prin urmare, se precizează numai intrările semnificative, paginile care transmit o informaţie reală. Un index care trimite la simple menţionări enervează cititorul şi descalifică lucrarea.Numele proprii se transcriu complet (nume, prenume). Dacă e cazul, se precizează titulaturile, funcţiile.

Exemplu:
Alexandru cel Mare, rege al Macedoniei; Augustus, împărat roman. Intrările care trimit la note se precizează: p. 266n.

Punctuaţia şi ortografia
Se vor respecta normele oficiale, aşa cum au fost ele precizate în ultimele ediţii ale lucrărilor normative de specialitate (DOOM, DEX, Dicţionarul de neologisme, Gramatica Academiei).

Normele de ortografie şi de punctuaţie nu formează un cod „personal”, fie acesta al autorului, traducătorului, corectorului sau redactorului. Codul scris al limbii presupune folosirea unor mijloace grafice (semnele de punctuaţie) cu ajutorul cărora să fie subliniate, pe de o parte, raporturile sintactico-semantice dintre unităţile componente ale unui enunţ şi, pe de altă parte, pauzele, intonaţia, întreruperea şirului comunicării. Corect aplicate, regulile de punctuaţie dau relief ideilor, ajută lectura şi înţelegerea mesajului unei cărţi, asigurînd disciplina discursului şi exprimarea ordonată a gîndirii.

Virgula
Reguli imperative:
– este obligatorie între părţi de propoziţie de acelaşi fel (juxtapunere);
– cînd legătura se realizează prin conjuncţii se aplică alte reguli (joncţiune);
– se foloseşte virgula pe lîngă următoarele elemente joncţionale: [,] nici; corelativele: nu numai … [,] ci şi; atît … [,] cît şi; [,] precum şi; [,] ca şi; adversativele: [,] ci; [,] dar; [,] iar; [,] însă [Atenţie! Conjuncţia însă nu se desparte prin virgulă de restul propoziţiei.]; fie … [,] fie; sau [,] sau; ba [,] ba.

În coordonarea concluzivă se despart prin virgulă: aşadar, deci, prin urmare. În interiorul propoziţiei, deci şi totuşi nu se pun între virgule.

Regulile prohibitive:
– nu se despart prin virgulă părţile de propoziţie coordonate prin următoarele conjuncţii:
– copulativă şi;
– locuţiunea conjuncţională şi cu;
– prepoziţia cu sau locuţiunea prepoziţională împreună cu;
– virgula nu apare în faţa conjuncţiilor coordonatoare disjunctive ori, sau cînd nu sînt folosite în construcţii corelative şi nu apar la primul termen al coordonării respective.

Linia de dialog (—)
Indică dialogul. Este incorectă folosirea semnelor citării împreună cu linia de dialog.

Linia de pauză (–)
Nu se confundă cu cratima. Delimitează cuvintele sau construcţiile incidente, opoziţiile xplicative sau atributele izolate, lipsa predicatului sau a verbului copulativ (în acest caz se poate utiliza şi irgula, obligatorie fiind semnalarea grafică a construcţiei elipice).

Cratima (-)
Se foloseşte în repetiţii, în cuvinte compuse, între două numerale. Atragem atenţia asupra faptului că formula: „între orele 9-22” este greşită, corect este: „între orele 9 şi 22”.

Apostroful (’)
Marchează:
– absenţa unor sunete, care nu au drept imediată consecinţă o joncţiune, o rostire împreună, aşa cum se întîmplă în cazul căderilor de sunete marcate prin cratimă;
– lipsa cifrelor care indică ani: „22 februarie ’99”, „prin anii ’70”.

Ghilimelele (semnele citării)
Semnalează reproducerea unui enunţ spus sau scris de cineva. Deşi punctuaţia românească foloseşte atît [„ ”], cît şi [« »], se vor folosi ca ghilimele de introducere a citatelor ghilimelele rotunde.

Exemplu:
Marx spunea că: „Siguranţa reprezintă noţiunea socială cea mai importantă a societăţii burgheze”.

Pentru citatele din interiorul unui alt citat se vor folosi ghilimelele unghiulare.

Exemplu:
Citim în continuare că: „Numai regele poate fi un legiuitor inspirat de Dumnezeu, întrucît «libertatea a fost dintotdeauna un dat al regilor şi toate naţiunile libere au fost întemeiate de către regi»” (Schnapper, p. 59).

Parantezele
În mod obişnuit se folosesc paranteze rotunde: (…). În interiorul acestora, dacă apare necesitatea altor paranteze, se recurge la cele drepte: […]. Dacă o frază este complet redată între paranteze, semnul de punctuaţie va fi pus înainte de închiderea parantezei.

Exemplu:
„De altfel, disciplina din lagăre ar fi, poate, puţin diferită de disciplina militară. (Din nefericire sau din fericire, nu are importanţă.)” – spune Raymond Aron.
Precizăm că parantezele drepte se utilizează pentru a marca pasajele omise dintr-un text, pasajele introduse sau lecţiunile nesigure.
Indicaţiile bibliografice date în paranteză după un citat autonom nu sînt urmate de punct: „____________[.] [!] [?] […]” (_________)

Exemplu:
„Cetăţenii ale căror venituri nu depăşesc ceea ce le este necesar pentru subzistenţa lor sînt scutiţi de contribuţia la cheltuielele publice. Ceilalţi trebuie să le suporte progresiv, în funcţie de valoarea averii lor.” (Robespierre, Proiectul Declaraţiei Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului, 21 aprilie 1793)
Altfel:
text: „________” (_________).

Exemplu:
Interesul general este compus din interese particulare: „Fiecare clasă ştie lucruri care sînt necunoscute altor oameni” (John Stuart Mill, op. cit, p. 16).

Abrevierile
Se vor folosi următoarele abrevieri:
– î.Hr.; d.Hr. = înainte, după Hristos;
– a.c. = anul curent;
– a.m. = antemeridian;
– bd. = bulevardul;
– cca = circa (fără punct!);
– cf. = compară;
– dl = domnul (fără punct!);
– D-lor = Domniile lor;
– dlor = domnilor;
– d-lor = dumnealor;
– d-lui = dumnealui;
– dna = doamna;
– dnei = doamnei;
– dra = domnişoarei;
– D-sa = Domnia sa;
– D-ta = Domnia ta;
– d-ta = dumneata;
– Dvs. = Domnia voastră;
– dvs. = dumneavoastră;
– ed. = ediţie;
– ed. cit. = ediţia citată (nu în italice!)
– ibid. = ibidem;
– id. = idem;
– loc. cit. = locul citat;
– ms. = manuscris;
– mss. = manuscrisele;
– n. = nota;
– n.a. = nota autorului;
– n.t. = nota traducătorului;
– N.B. = nota bene;
– op. cit. = opera citată;
– p. = pagina
– pp. = paginile;
– passim = în mai multe locuri;
– p.m. = postmeridian;
– r. = rîndul;
– Sf. = Sfîntul, Sfînta;
– s.v. = sub voce;
– ş.a. = şi alţii
– şi urm. = şi următoarele;
– v. = versul;
– vol. = volumul;
Atenţie: Prescurtările de genul cap. (capitolul); sec. (secolul) sînt indezirabile.

Scrierea cu majuscule
Numele proprii se scriu potrivit formei decise de purtătorul lor sau potrivit ortografiei din limba de origine. Excepţie fac numele (antroponime sau toponime) intrate în uz, cu o formă românizată consacrată.

Formele hibride vor fi eliminate (Vergilius sau Virgiliu, nu Vergiliu).
Se scrie Topîrceanu, Viaţa Romînească (inclusiv în textele redactate cu „â”, „sunt”).

Dintre grafiile: Iisus Hristos, Isus Cristos, Isus Hristos, Isus Christos o preferăm pe prima, fără a nega autorilor dreptul de a opta pentru o alta.

Aveţi obligaţia de a verifica în lucrările consacrate (dicţionare, tratate, traduceri de referinţă) corectitudinea transliterării numelor proprii.

Se scrie:
– Antichitate, Ev Mediu, Renaştere, Iluminism, Clasicism etc;
– Europa Centrală, Europa de Est; America Latină; Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic, Imperiul Austro-Ungar.

Denumirile de instituţii se scriu cu majuscule (de exemplu: Facultatea de Litere; Centrul de Dezvoltare şi Pregătire Profesională; Biserica Catolică; Biserica Ortodoxă; Institutul de Cercetare şi Proiectare).

Cuvintele în limbi străine
Cuvintele, conceptele, expresiile care apar în lucrare transcrise conform limbii de origine, nefiind asimilate în limba română (nu există în DE sau DEX), se dau în italic.

Exemple:
biais, gate keeper; coup de foudre; a priori; a posteriori; de facto; de jure, Zeitgeist, Sein, Weltanschaung.

Nu se scriu în italic denumirile de instituţii (École Normale Supérieure, Centre National de Recherche Scientifique, Presses Universitaires de France, New Europe College).

În cazul traducerilor, pentru un cuvînt care în original apare în altă limbă se face la subsol, în nota traducătorului, precizarea „În limba germană/franceză/engleză/rusă în original” (n.t.).