decembrie 16, 2009

Însemnări nocturne

Publicat în Medicamente la 4:07 pm prin Cezar Pricop

http://www.editurasimart.ro/pdf/moza3_2009.pdf

ION BOGDAN LEFTER

Însemnări nocturne
mărunte, personale (3)

“Tot în Televiziune (vezi precedentele „Însemnări nocturne”), tot în primăvara lui 2008, pozez pentru website-ul casei (ca „vedetã TVR Cultural”!). Sînt dus într-o încăpere-studiou și facem un șir de fotografii în care, fără talent actoricesc, încerc să fiu degajat, să zîmbesc, așezat pe un scaun sau în picioare, cu și fără haina din foaie de cort kaki pe care mi-am cumpărat-o de mult, la Amsterdam, cu și fără ochelari, privind în obiectivul aparatului sau răsfoind– cum mi se cere – o carte (scot din geantă, la repezeală, ce se nimerește din teancul pe care-l voi prezenta în rubrica mea, „Carte.ro”, și se nimerește un număr din „Secolul 21”). Fotograful, de vîrstă medie, nu-mi dau seama dacă mai tînăr sau mai mare decît mine, e discret, extrem de politicos, genul de oameni despre care gîndești că au prea mult bunsimț. Îl rog să-mi trimită și mie imaginile mai reușite, poate o să le folosesc prin gazete. Îl întreb dacă e de acord și-i cer numele exact, ca să-l pot transmite o dată cu pozele. Nu e nevoie, zice, nu ține să fie menționat. Îmi dă – însă – o carte de vizită, just in case, încît văd pînă unde l-a împins modestia: nu-ți divulgă meseria, desi, dincolo de „sarcinile de serviciu” din TVR, e un artist, sub nume nu e trecută decît calitatea de „bugetar” (sic!), urmată de o precizare, la fel de ironică, potrivit căreia „Accept sponsorizări ți donații în lei sau valută”! Ce-i drept, pe lîngă datele de contact, pe cartolină mai apare, în fundal, gri, palidă, o cameră foto, tip vechi, cu burduf… Mi-a trimis la scurt timp un set de imagini. Am și folosit una dintre ele, într-o revistă care mi-a cerut un portret atunci cînd le-am scris un articol. Conform înțelegerii, n-am precizat autorul, dar mă revanșez aici: colegul nostru artist fotograf al TVR se numește Aurel Baboi.

Un pic mai tîrziu, către varã. „Frunzărind” Internetul, găsesc pe un site un text care-mi este atribuit, însă pe care nu l-am scris eu! E o prezentare la o carte a unui autor obscur, Cezar Pricop(http://cezarpricop.wordpress.com/referinte/): Patria de carton, apărută la Paralela 45, în 2005. Un soi de roman despre moartea lui Ioan Petru Culianu, ale cărei împrejurări autorul le… imaginează! Lansare sumară la Gaudeamus-ul 2005, unde, la rugămintea editurii, am improvizat un mic speech pe tema modei „americănești” a literaturii non-fiction despre celebrități. Atît și nimic mai mult. Programată la oră de seară, înainte de finișul zilei de tîrg de carte, lansarea n-a avut decît cîteva persoane în public, așa că a fost o formalitate „expediată”. Acum, pe site-ul respectiv, sînt dat drept „autor” al unei prezentãri incredibile! Mostră din text, absolut aiuristicã: „Exercițiul lecturii zilnice, obligate de responsabilități profesionale, mi-au creat o detensionare a așteptărilor majore de la un text nou. Citind, însă, la început pe o diagonalã aproximativă, apoi cu atenția concentrată, romanul lui Cezar Pricop am trăit un moment de certitudine a calității structurii narative ce se ține printr-o veritabilă țesătură de personaje, întâmplări, intertextualități autobiografice etc.”!!! Parcă ar fi o parodie după jargonul „păsăresc” al cutărui critic „semiotizant”! Ce să faci cînd te descoperi victimă a unei asemenea mistificațiuni, și anume în „cyberspațiu”?! Culmea e că, la scurt timp, primesc un mesaj electronic de la însuși C.P. Nu știu de unde-mi știe adresa. Mă anunță cã a încheiat o nouă carte și mă roagă să arunc „un pic ochii peste ea”. Îi scriu sec, cerîndu-i explicații și o „amendă onorabilă” în legătură cu mistificațiunea. Îmi răspunde cerîndu-și scuze, dar textul atribuit mie îl atribuie… editurii, apoi adaugă că nu e o persoană destul de „publică” pentru a face „amenda” respectivă. Drept care compun această notă reparatorie, pentru cazul în care va mai da cineva peste elucubrația pe care n-am scris-o eu și se va mira…”

Permalink Lasă un comentariu